Mun.Ploiesti str. Vasile Lupu nr. 60-62 0040 0244.524.234
0040.0244.523.081
djep@djep-prahova.ro
 
 
 
 
 
 
Stare civilă
Evidenţa persoanelor
Formulare necesare
Comunicate de presă
Naşteri, căsătorii, decese
Cărţi de identitate
Lista cu formularele necesare le gasiţi aici, de unde le puteţi lista
Va tinem la curent cu tot ce se intampla in institutia noastra
 
De ce este necesară transcrierea actelor de stare civilă emise în străinătate
Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite la autorităţile străine, au putere doveditoare în România numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă române.

 

   Aparținătorul unui cetățean român care a decedat in străinatate are obligația ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în țară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau extrasului de stare civilă să ceară transcrierea acestor acte la Serviciul Public Local de Evidență a Persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoraile în a cărei rază domiciliază.

 

A T E N Ţ I E
aparţinătoriii care nu declară/ înregistrează, în termenul legal, decesul  pot fi sancţionaţi cu  amendă cuprinsă între 100 –200 lei

1. Ce trebuie făcut    în străinătate
  • în prima fază, urmare a morţii survenite în străinătate, se înregistrează fapta la autorităţile competente din ţara în care s-a produs decesul.
  • certificatul/ extrasul de deces va cuprinde, obligatoriu, numele şi prenumele, data şi locul naşterii/ decesului persoanei precum şi numele părinţilor acestuia;
  • IMPORTANT, la primirea certificatului/ extrasului de deces, acesta SE VA CITI, astfel încât informaţiile înscrise în acest document să corespundă întocmai cu datele de identitate corecte ale defunctului. Dacă constataţi că există greşeli insistaţi la emitent să le corecteze
  • certificatul/ extrasul de stare civilă va fi SUPRALEGALIZAT, pe cheltuiala şi efortul persoanelor interesate (vezi în anexă  informaţii  referitoare  la  SUPRALEGALIZARE).

Cum?

  1. în străinătate se aplică o ştampilă (de regulă de Ministerul Afacerilor Externe),
2. Ce trebuie făcut     în România
  1. în Bucureşti –   se aplică o ştampilă de către Ambasada statului în care a fost emis certificatul/ extrasul de deces;
  2. în Bucureşti – se aplică o ştampilă care legalizează cele 2 aplicate deja (din străinătate şi Ambasadă) la Ministerul Afacerilor Externe.
 
Transcrierea certificatelor şi extraselor de stare civilă se efectuează cu aprobarea primarului, în baza avizului prealabil al D.E.P.Prahova.
  • aparţinătorul/ persoana interesată, în termen de 6 luni, să solicite la Primăria locului său de domiciliu TRANSCRIEREA certificatului/ extrasului de deces.

 

În acest sens se vor face următoarele:

LA  TRADUCĂTOR  AUTORIZAT

  • se traduce în integralitate certificatul/ extrasul de deces, emis în străinătate;
  • certificatul de deces din străinătate se ataşează la traducerea efectuată

LA  NOTARUL  PUBLIC

  • se legalizează:
  • traducerea şi
  • copia certificatului/ extrasului de deces (integral)- dacă nu s-a procedat conform * ;

LA COPIATOR (XEROX)

  • se execută fotocopii de pe:
  • certificatul de naştere şi căsătorie al persoanei decedate;
  • buletinul (cartea) de identitate/ paşaportul defunctului;
  • cartea de identitate a solicitantului.
Acte necesare
(se vor citi cu atenţie indicaţiile de mai sus)

Dacă s-au citit cu atenţie indicaţiile de mai sus, se poate pregăti un opis cu:

  1. Certificatul/ extrasul de deces, emis de autorităţile competente din străinătate, care să cuprindă datele corecte ale defunctului – SUPRALEGALIZAT original şi fotocopie legalizată (la notar);
  2. Traducerea legalizată a certificatului/ extrasului de deces, făcută în România, la traducător autorizat şi legalizată la notar – original;
  3. Cartea de identitate privind solicitantul (original şi copie);
  4. Certificatul de naştere şi căsătorie al defunctului (emise în România) - original şi copie;
  5. Buletinul/ cartea de identitate/ paşaportul defunctului;;
Legislaţie aplicabilă
  • Legea nr. 119/ 1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată şi actualizată;
  • Hotărârea Guvernului nr. 64/ 2011, pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă;
  • Codul civil, Legea nr. 287/ 2009, republicată;
Important de ştiut

Ce înseamnă noţiunea de a transcrie potrivit dicţionarului

TRANSCRIE, transcriu - a scrie din nou (pe altă foaie) un text fără modificări, a face o copie scrisă; a copia. ♦ A înscrie, a înregistra, a copia un act, o convenC›ie etc. într-un registru public special.

ATENŢIE  LA  NECONCORDANŢE

  • În situaţia în care, la depunerea cererilor de transcriere a certificatului/ extrasului de deces procurat din străinătate, se stabileşte că au intervenit modificări la numele şi/ sau prenumele titularului actului, faţă de documentele necesare transcrierii se vor prezenta şi acte necesare clarificării neconcordanţelor privind numele şi/ sau prenumele;
  • Cererea de transcriere se preia şi se soluţionează după clarificarea neconcordanţelor.

         Caz concret, Exemplu
  • persoana decedată.
    1. în România a figurat în actele de stare civilă şi identitate cu prenumele – IOAN
    2. în străinătate, unde a locuit în ultima vreme, a avut acte cu prenumele HANS, la decesul acestuia, certificatul de deces a fost emis cu prenumele HANS,
         Solutie
  • prezentarea unui certificat de deces, cu date corecte, din străinătate, conţinând prenumeleHANS;
              sau
  • aparţinătorul/ persoana interesată prezintă un document care atestă traducerea prenumelui cu ocazia întocmirii actelor de identitate cu care defunctul a trăit în străinătate;
  • se completează o cerere de înscriere a menţiunii, pe actele de stare civilă privindu-l pe defunct, la care se anexează documentul emis de autorităţile din străinătate, tradus şi legalizat;
  • se transmite, pentru aprobarea înscrierii unui act emis în străinătate în registrele de stare civilă române, la M.A.I. – D.E.P.A.B.D.;
  • în baza aprobării se înscrie menţiunea cu scopul asigurării unei concordanţe perfecte între actele de stare civilă din timpul vieţii şi certificatul de stare civilă care atestă decesul cetăţeanului român;
  • după îndeplinirea acestei formalităţi se poate efectua transcrierea certificatului de deces
  • Important:
  • prevederile se aplică şi pentru o singură literă,
         Exemplu -  GABRIELA – în România şi GABRIELLA – în străinătate.
 
 
 
Înapoi la:HomeSunteţi la:TRANSCRIEREA CERTIFICATULUI DE DECES SUPRALEGALIZAT